Am ajuns in ziua in care cu totii ne vindem. Sau de fapt gresit spus... dintotdeauna ne vindeam, doar ca acum e un proces mai laborios. Ne vindem ca indivizi, cu branding cu tot.
Si cum ultima mea experienta profesionala m-a dus in sfera brandingului... constat ce se intampla in jurul meu.
In Romania fenomenul de branding personal ia amploare pe zi ce trece. E in trend sa ai blog/ site :www.prenumenume.ro. Eu n-am (sa vedem cat timp n-o sa am). Nu e o idee rea. Teoria HR spune ca un om isi dezvolta cel mai bine potentialul intr-o activitate care ii este draga, pe care o face din pasiune. E optim si pentru individ, dar si pentru organizatie.
In masura in care multi romani sunt la locul nepotrivit, iar criza actuala nu le prea da multe alternative, cred ca o idee buna ar fi dezvoltarea colaterala in domeniul "de suflet". Ce-ar fi sa dezvolti un blog pe domeniul de suflet, sa investesti timp si resurse in asta, si intr-o buna zi sa ai o usa deschisa spre viitor pe domeniul respectiv?
Cred ca multi o fac deja. De analizat.
duminică, 15 noiembrie 2009
miercuri, 12 august 2009
i'm meant for something greater
Scriu din nou. Intotdeauna am crezut ca trebuie sa ai ceva important de spus ca sa scri. Nu, de data asta scriu pentru sufletul meu. Este ca o forma de jurnal. Multumesc Marin pentru imbold.
In viata permanent invatam si cum spune multa lume, nimic nu e intamplator. Am traversat o perioada mai dificila. Anul 2009, anul crizei s-a dovedit a fi an de invatare pentru mine. Si uite asa invat o noua lectie. Nu stiu sa-i pun un nume inca, dar cred ca are de a face cu toleranta, cu adaptarea in orice mediu (si eu care credeam ca sunt printre cele mai adaptabile persoane cu putiinta, iata ca a venit provocarea ca sa-mi dau seama ca se poate mai mult), cu impacarea cu sine, si cred ca si cu altele.
De cand ma stiu ii incurajez pe altii, sunt cea care explica tuturor ca potentialul lor este mult mai mare decat ceea ce scot la suprafata. Am cam uitat de asta si ma complac in a ma dedica jobului si atat. Si da, il fac bine, desi n-am mai facut asta niciodata si nici nu am crezut vreodata ca o sa ajung sa ma ocup de comunicarea externa a unei companii (comunicare interna fac de cand ma stiu). Deci da, pot. Pot multe lucruri daca imi propun. Alta e buba.
Am uitat ca am pasiuni, credinte, aspiratii. Cum am ajuns sa uit nu ma intrebati. Cert este ca ma complac intr-un proces in care eu ma neg pe mine. Cand devi un simplu executat, un angajat dedicat muncii si atat cred ca intr-un fel incetezi sa mai existi.
Unde e persoana aia puternica, plina de resurse si de creativitate? Te rog eu mult, nu o lasa sa moara incet.
Oare cer prea mult ca la 30 de ani, dupa 9 ani de munca, sa nu mai vreau sa fiu doar un simplu executant? Degeaba am cap, daca nu ma lasa nimeni sa gandesc. Si da, eu sunt cea care este responsabila de crearea ocaziilor de exprimare a creativitatii. Aici trebuie sa lucrez cu adevarat. In aceasta directie. Promit sa nu ma mai lupt cu altii, dar sa lupt cu mine in gasirea ocaziei de exprimare a creativitatii.
Pe curand, sper.
In viata permanent invatam si cum spune multa lume, nimic nu e intamplator. Am traversat o perioada mai dificila. Anul 2009, anul crizei s-a dovedit a fi an de invatare pentru mine. Si uite asa invat o noua lectie. Nu stiu sa-i pun un nume inca, dar cred ca are de a face cu toleranta, cu adaptarea in orice mediu (si eu care credeam ca sunt printre cele mai adaptabile persoane cu putiinta, iata ca a venit provocarea ca sa-mi dau seama ca se poate mai mult), cu impacarea cu sine, si cred ca si cu altele.
De cand ma stiu ii incurajez pe altii, sunt cea care explica tuturor ca potentialul lor este mult mai mare decat ceea ce scot la suprafata. Am cam uitat de asta si ma complac in a ma dedica jobului si atat. Si da, il fac bine, desi n-am mai facut asta niciodata si nici nu am crezut vreodata ca o sa ajung sa ma ocup de comunicarea externa a unei companii (comunicare interna fac de cand ma stiu). Deci da, pot. Pot multe lucruri daca imi propun. Alta e buba.
Am uitat ca am pasiuni, credinte, aspiratii. Cum am ajuns sa uit nu ma intrebati. Cert este ca ma complac intr-un proces in care eu ma neg pe mine. Cand devi un simplu executat, un angajat dedicat muncii si atat cred ca intr-un fel incetezi sa mai existi.
Unde e persoana aia puternica, plina de resurse si de creativitate? Te rog eu mult, nu o lasa sa moara incet.
Oare cer prea mult ca la 30 de ani, dupa 9 ani de munca, sa nu mai vreau sa fiu doar un simplu executant? Degeaba am cap, daca nu ma lasa nimeni sa gandesc. Si da, eu sunt cea care este responsabila de crearea ocaziilor de exprimare a creativitatii. Aici trebuie sa lucrez cu adevarat. In aceasta directie. Promit sa nu ma mai lupt cu altii, dar sa lupt cu mine in gasirea ocaziei de exprimare a creativitatii.
Pe curand, sper.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)